ESTIMARE. Când vom putea merge la birou. Explicațiile lui Rafila: „Nu e bună ideea să lucrezi doi ani de acasă!”

ESTIMARE. Când vom putea merge la birou. Explicațiile lui Rafila: „Nu e bună ideea să lucrezi doi ani de acasă!”
Publicat: 01/05/2020, 15:26

Odată cu ieşirea din starea de urgenţă, ar putea reîncepe şi activitatea clădirilor de birouri. Un pas important pentru reluarea activităţii economice, care trebuie făcut cu îndeplinirea unor condiţii. Iată ce recomadă profesorul Alexandru Rafila pentru munca în open-space.

„Trebuie în primul rând să le facă ture, să stea mai puţin, ideal e să ai jumătate din efectiv şi dacă poţi să ai separatoare, care nu înseamnă să faci neapărat pereţi, dar nişte separatoare, care pot fi şi transparente, care trebuie şterse periodic”, a declarat acesta, pentru Mediafax.

Profesorul Rafila îţi spune că igiena şi curăţenia nu sunt ca şamponul, 2 în 1, ele trebuie făcute temeinic şi, pentru asta, trebuie să existe personal dedicat.

„Ce e interesant, sfatul pe care îl oferă inclusiv Organizaţia Internaţională a Muncii, este să suplimenteze personalul pentru curăţenie. Să nu îl supraîncarce cu activitate, să angajeze persoane care să ţină un nivel important de curăţenie, să reglementeze accesul în spaţiile comune, în toalete, în bucătării”, a continuat Rafila.

Profesorul Rafila crede că, întoarcerea la lucru în siguranţă în companii se bazează şi pe disciplina salariaţilor, care trebuie să respecte măsurile necesare pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

„Personalul să cunoască problema şi aşa poate să implementeze şi o prevenire. Dar dacă îi spui doar automat fă aia sau nu face aia şi el nu înţelege de ce acţionează într-un anumit mod, succesul măsurii pe termen mai lung este compromis”, a mai explicat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Alexandru Rafila îţi spune că autorităţile trebuie sa facă un ghid cu recomandări pentru realuarea activităţii economice. Pentru prevenirea îmbolnăvirilor, munca de acasă este o soluţie, dar nu pe termen lung. Iar angajatorii trebuie să se asigure că psihicul oamenilor nu este afectat de izolare.

„Sănătatea mintală este extrem de importantă. Oameni care sunt izolaţi prea mult timp se readaptează greu şi trebuie susţinuţi în acest demers. Ideea stau acasă, lucrez de acasă doi ani, nu mă mai întâlnesc cu nimeni, nu este în niciun caz bună”, a mai precizat Rafila.

Cel mai probabil, după 15 mai vei putea merge şi tu la serviciu. Este important să respecţi regulile de prevenire a bolilor, ca să nu te întorci din nou la munca în pijamale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a...
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de...
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Ce au descoperit anchetatorii în mașina în care zăcea fără suflare un tânăr în vârstă...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă o Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se impune prin lege în România. Guvernul a luat decizia astăzi, 9 mai: Să fie...
Plata pensiilor. Perioada în care banii pot fi ridicați de la ghișee, dacă beneficiarii nu...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Cine este artista de muzică populară care s-a trezit cu soțul decedat noaptea lângă ea,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Secretul pentru obținerea de electricitate din umezeală